Construirea unei echipe

          "Finding each other is the beginning, staying together is the process, working together is the success." (Megan Gunderson).
          Avem un citat şi cu el, cheia succesului. Orice idee şi orice proiect are nevoie de o echipă a cărei membri ştiu să colaboreze.
          Acesta a fost şi scopul urmărit de team building-ul marca ASAFFI, care a avut loc pe 11 noiembrie, la cafeneaua Alumni, din corpul R. Aşadar, am avut un scop precis: formarea unei echipe gata să se implice în proiectele asociaţiei. Urmează să povestim despre mijloace.
          Cum o echipă este antrenată cel mai mult de prezenţa concurenţei, omuleţii ASAFFI au fost împărţiţi: echipa Ciupercuţelor şi echipa Spiriduşilor. Acestea două au trebuit să concureze una împotriva celeilalte în cadrul unor probe. Scorul a fost strâns, membrii entuziasmaţi iar trainerii (Vasile, Irina şi Doro) implicaţi.
          Muncă pe echipe şi voie bună. Prima probă a însemnat îngrămădirea pe rând e echipelor, pe o bucată de cearşaf care se făcea din ce în ce mai mică. Cum poţi înghesui şase oameni pe o bucăţică de 50 cm pătraţi? Răspunsul practic l-au oferit echipele sub arbitrarea lui Vasile. Au urmat mai multe probe, după care un brainstorming pentru compunerea unui imn al asociaţiei, în urma căruia s-a dovedit că membrii noştri nu duc lipsă de spontaneitate şi creativitate. Bătălia versurilor a fost aprigă iar câştigătorii s-au înfruptat din premiu: o pungă de jeleuri.

          După pauză, Irina şi Doro au împărţit în stânga şi în dreapta bomboane. Desigur, nu pe gratis. O bomboană însemna povestirea unui vis, a unui banc, sau a unui moment penibil, în funcţie de culoarea bomboanei. Aşa am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine între noi şi să formăm acea echipă despre care vorbeam la începutul articolului.

          Probele au fost numeroase, colectivul binedispus iar duminica foarte frumoasă. Am colaborat, ne-am simţit bine şi am cunoscut oamenii cu care urmează să colaborăm de acum înainte în cadrul proiectelor ASAFFI. Spre final, mulţumim celor care au participat, mulţumim trainerilor care au animat şi provocat participanţii. Am plecat acasă cu voia bună pe care o păstrăm şi pe care o vom folosi de acum înainte în activităţile ASAFFI.

A educa inseamna a incuraja! (Alfred Adler)

                          

                                      

                  Plecăm de la cuvântul “educaţie”. Fără a da definiţii şi având un minim de cunoştinţe în domeniul social, putem spune că educaţia stă la baza dezvoltării.
              Dezvoltarea cui sau a ce? A societăţii, a colectivului uman, a unui stat sau a unei comunităţi. Societatea şi educaţia sunt două noţiuni care se află în relaţie de interdependenţă. Societatea are nevoie de educaţie iar educaţia o primeşti doar în societate. Plecând de la ideea aristotelică “omul-animal social” putem deriva o altă idee: omul este animal social ce trebuie educat (educaţia fiind, după cum am mai spus, unul dintre pilonii societăţii).

             Lăsând această pseudo-analiză deoparte şi intrând într-un registru mai familiar, îmi voi susţine un punct de vedere propriu. De ce “a educa” ar fi în relaţie de echivalenţă cu “a încuraja”? Pun un asterisc după întrebare şi mă voi întoarce la ea mai târziu. Educaţia începe timpuriu cu “cei 7 ani de acasă”, continuă cu educaţia scolastică, autoeducarea şi “şcoala vieţii”. O educaţie optimă este cea care  te face să înţelegi care este rolul tău în societate, cea care te face să îţi ceri drepturi şi, în acelaşi timp, să îţi asumi responsabilităţi şi cea care te ajută să discerni între bine şi rău.

            Acum mă întorc la asteriscul ce l-am lăsat să aştepte mai sus si plecând de la ideile ce le-am enunţat, pot spune că: dacă sunt un om educat, îmi asum locul în societate şi voi participa la bunul mers al ei. Dacă sunt un om educat, îmi voi înţelege drepturile şi nu voi permite abuzurile. Dacă sunt un om educat, voi şti să aleg ce este bun pentru mine.Deci fiind educat, voi fi încurajat să particip activ la viaţa societăţii şi să ajut la dezvoltarea ei. Prin aceste idei, îmi propusesem să ajung la actualul stat român.

            Putem să observăm clar că statul român se confruntă cu nişte probleme. Consider că cea mai mare problemă este lipsa educaţiei. Lipsa educaţiei civice de la nivel înalt, cel al conducătorilor, face ca aceştia să îşi urmărească doar interesele proprii, punând cetăţenii pe loc secund. Lipsa educaţiei din rândul cetăţenilor face ca aceştia să nu îşi înţeleagă rolul lor în stat şi să adopte o atitudine pasivă. Tot din rândul cetăţenilor pleacă şi audienţa ridicată a unor emisiuni ce promovează nonvalori şi aberaţii.  Lipsa educaţiei din rândul funcţionarilor mă descurajează pe mine, ca cetăţean, când văd că din spatele unui ghişeu mă întâmpină o figură plictisită, pusă pe ceartă. Lipsa educaţiei ecologice merge dincolo de societate şi pune în pericol chiar mediul.

            Deci, de ce are nevoie ţara mea? Ţara mea are nevoie de şcolarizare eficientă, de profesori capabili, de părinţi responsabili şi copii interesaţi. Cei vechi nu mai pot fi educaţi şi din această cauză este important să-i educăm pe cei tineri şi să-i încurajăm. Să-i încurajăm să-i lustreze pe conducătorii care au rămas ca un cancer după revoluţia din ’89, să-i încurajăm să meargă la teatru, să-i încurajăm să citească Republica lui Platon.

             Ca o concluzie: dacă eşti educat, înţelegi. Dacă înţelegi, vei vrea mai mult. Vei vrea mai mult, vei fi încurajat să faci mai mult. Mai mult din ce? Mai mult din ceea ce trebuie să faci tu pentru tine, pentru statul din care faci parte sau pentru societate.

                                                                                                                        - Irina Filipoaia-