Emag

luni, 18 iulie 2011

Rezultatele primei serii de admitere

Pe site-urile http://360.uaic.ro/admitere-2011-facultatea-de-filosofie-si-stiinte-social-politice/ și http://admitere.uaic.ro/2011/07/vezi-rezultatele-de-la-filosofie-si-stiinte-social-politice/ au fost afișate rezultatele candidaților.

Lista candidaţilor admişi pe locuri de la buget, studii de zi
Lista candidaţilor admişi pe locuri cu taxă, studii de zi

Lista candidaţilor admişi pe locuri cu taxă, ID

Lista candidaţilor din Republica Moldova admişi pe locuri de la buget

Lista candidaţilor aflaţi în aşteptare

Anunț din partea Facultății pentru absolventii de pe listele de așteptare.

Momentan aceste liste nu sunt cele finale. Mai sunt câteva proceduri. Dacă ești la cu taxă vei avea șanse să prinzi loc la buget, dacă ești printre primii de sub listă.

În perioada 20-27 iulie va trebui să confirmi locul, buget ori taxă. Dacă ești la cu taxă să plătești 300 de lei. Dacă nu îți vei confirma locul îl vei pierde. Cel mai bine este să vii personal să îl confirmi.

Locația: Amfiteatrul Mihail Kogălniceanu, din Corpul A.

După 27 iulie vor fi afișate listele finale cu cei care au confirmat locul și vor fi noii studenți ai Facultății de Filosofie și Științe Social Politice.


luni, 11 iulie 2011

Întrebări frecvente și răspunsuri cu privire la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice



Înscrierile au început iar Iașul va reveni din nou la viață , agitația și euforia tinerilor va trezi orașul, cel puțin pentru câteva zile. Dar mulți viitori studenți ieșeni au multe întrebări și nelămuriri. Așa că vom încerca să oferim câteva răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice . În primul rând este una dintre cele mai mari facultăți din cadrul Universității, având cel mai mare număr de asociații studențești dar și o metodă unică de selecție a candidaților.

În rândurile de mai jos vom încerca să oferim răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pentru această perioadă.

1. Care sunt ultimele medii de admitere?

Astfel de informații le dețin în general Ambasadorii. Cel mai bine este să trimiți un e-mail la adresa: oanadumi2003@yahoo.com. Să scrii la TO: ultima medie de admitere la ……. (specializarea) după care poți să întrebi orice te-ar mai interesa.

2. Câte locuri, la buget și taxă , sunt? Repartizare pe specializări.

Există 225 de locuri la buget, 535 de locuri la cu taxă și 2 locuri pentru cetățeni din Republica Moldova. Repartizarea locurilor de la buget:

Filosofie – 40 la buget și 10 la cu taxă

Asistenţă Socială – 45 la buget și 105 la cu taxă

Sociologie – 30 la buget și 30 la cu taxă

Ştiinţe Politice – 40 la buget și 60 la cu taxă

Comunicare şi Relaţii Publice – 45 la buget , 55 la cu taxă și un loc pentru cetățeni din Republica Moldova

Relaţii Internaţionale şi Studii Europene – 25 la buget, 75 la cu taxă și un loc pentru cetățeni din Republica Moldova

3. Până când este perioada de înscriere?

Prima sesiune de admitere este în perioada 11 – 16 iulie 2011 iar rezultatele vor fi afișate în perioada 17-19 iulie. Atunci veți putea retrage dosarul de la alte Facultăți. Rezultatele vor fi afișate și pe site-ul Universității dedicat admiterii - http://admitere.uaic.ro/

A doua sesiune de înscrieri, pentru locurile rămase va fi în toamnă - 12 - 15 septembrie 2011.

4. Unde vor fi înscrierile și care este intervalul orar?

Deobicei la noi la Facultate înscrierile se făceau în Corpul A (clădirea principală a Universității Cuza).

Însă anul acesta înscrierile vor fi în Corpul A al Universității (clădirea principală) Amfiteatrul Mihail Kogălniceanu.

5. Care sunt cele mai căutate specializări?

CRP (Comunicare și Relații Publice) și RISE (Relații Internaționale și Studii Europene) au numărul cel mai mare de candidați, în perioada admiterii. Nu doar la nivel de Facultate ci și Universitate. Astfel foarte mulți studenți harnici la învățătură și interesați de domeniu concurează pentru un loc. Următoarele sunt Asistența Socială, Științe Politice, Sociologie și Filosofie. La primele 2 specializări nota de admitere era în jur de 9.

6. Ce conține dosarul de candidatură?

O atenţie deosebită trebuie acordată completării fişei de înscriere, deoarece la stabilirea rezultatelor finale se vor lua în considerare opţiunile explicite marcate de candidaţi în fişa de înscriere.

Dosarul de candidatură conține:

· diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta recunoscută de M.E.C.I. (dacă un candidat nu depune la o specializare diploma în original, el va depune şi o adeverinţa de la facultatea unde are actele în original);

· certificat de naştere, în copie legalizată;

· certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea numelui, în copie legalizată (dacă este cazul);

· adeverinţă medicală tip: fişa medicală trebuie să conţină: a) examen clinic; b) adeverinţă de boli cronice; c) analize medicale: VDRL şi RPA. În cazul în care adeverinţele medicale sunt incomplete, candidaţii se pot adresa Cabinetului Medical Studenţesc care se află la parterul căminul C8 din campusul „Titu Maiorescu”, în vecinătatea Universităţii;

· Fotografii tip buletin de identitate (2 la noi la Facultate);

· Foaia matricolă;

· Dosar tip plic.

7. Cum se calculează media de admitere?

Pe baza rezultatelor din liceu, astfel: 70% – media anilor de liceu și 30% – media de la bacalaureat.

8. Pot să mă înscriu la mai multe specializări la Facultăți diferite, în același timp?

Da. Doar că la prima opțiune depui dosarul cu actele în original. La celelalte opțiuni trebuie să ai dosar cu copii legalizate de un notar. Te poți înscrie la mai multe Facultăți de la Universități diferite, în același timp.

9. Dacă mă înscriu la două specializări, la două facultăți diferite: a) la prima opțiune depun documentele în original iar la a doua copii legalizate? b) plătesc taxa de înscriere la amândouă, chiar dacă sunt la aceeași Universitate? c) dacă mă hotărăsc pentru a doua opțiune (unde nu am dosar cu actele în original) ce fac? d) dar dacă mă hotărăsc pentru prima opțiune (unde am dosarul cu actele în original) ce fac? e) mai primesc banii de înscriere, dacă mă hotărăsc doar pentru o singură specializare?

a) Da.

b) Da.

c) Retragi dosarul cu actele în original, de la Secretariat și îl depui la specializarea dorită.

d) La Secretariatul celei de-a doua opțiune depui o cerere că nu mai dorești să te înscrii și retragi dosarul. Depinde de la Facultate la Facultate. Unele te exclud în mod automat fiindcă nu ai oferit confirmarea locului altele nu. Cel mai bine este să întrebi la secretariat, când depui dosarul. Cel mai bine este să îți retragi dosarul, să nu apară surpriza că ești înscris la două Facultăți fără să fi știut.

e) Nu.

10. Când aflu rezultatele?

Prima sesiune de rezultate este în perioada 17-19 iulie 2011 iar a doua sesiune 16-18 septembrie 2011.

11. În ce perioadă îmi pot retrage dosarul de la o specializare pentru a mă înscrie la altă specializare?

În perioada 17-19 iulie 2011 ori sesiune 16-18 septembrie 2011.

12. De ce trebuie să plătesc taxa de 300 ron?

Este o taxă de asigurare. Că vei veni la Facultate și vei continua studiile. Dacă ai fost acceptat/ă la buget atunci poți să retragi bani. Dacă ești la cu taxă bani vor face parte din prima tranșă de bani. Efectiv în loc să plătești ,în primul an, 2000 de ron, vei plăti doar 1700 ron.

13. Dacă nu sunt acceptat la prima opțiune voi fi transferat automat la a doua/a treia opțiune bifată pe formular?

Da. Aceasta este o tehnică pe care doar Facultatea noastră o folosește. Îți oferă mai multe șanse la același preț. Dacă prima opțiune este CRP a doua RISE iar a treia Sociologie, în cazul în care nu ai medie de admitere, nici pentru a prinde un loc la cu taxă, vei fi în mod automat transferat la a doua ori a treia opțiune.

14. Dacă nu este pe plac specializarea mă pot transfera la alta, în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social Politice?

Desigur. Dacă ești la RISE la cu taxă dar vrei să fii la Științe Politice fiindcă consideri că ai medie de buget te poți transfera. Aici cel mai bine este să frecventezi Secretariatul ori să întrebi din timp Ambasadorii Facultății noastre.

15. Cine sunt Ambasadorii?

Ambasadorii sunt studenți din Consiliul Facultății dar și membrii ai organizațiilor studențești care, timp de 4 ani de zile, au fost responsabili de rezolvarea problemelor studenților Facultății.

Ei sunt: Oana Dumitrescu - http://admitere.uaic.ro/oana-dumitrescu/

Alexandru Bufnilă - http://admitere.uaic.ro/alexandru-ovidiu-bufnila/

Alexandru Calance - http://admitere.uaic.ro/alexandrucalance

16. La cine pot apela pentru mai multe informații?

În mare informațiile cu privire la admitere pot fi oferite de: Ambasadori (http://admitere.uaic.ro/intreaba-un-student/), de pe site-ul Universității dedicat admiterii (http://admitere.uaic.ro), Secretariatul Facultății (http://www.fssp.uaic.ro/content/index/4/Contact.html), site-ul Facultății (http://www.fssp.uaic.ro/ ), reprezentanții studenților din Consiliul Facultății, ghidul de studii, Asociațiile studențești (http://www.fssp.uaic.ro/content/index/2_13_143/Asocia%C5%A3ii%20studen%C5%A3e%C5%9Fti.html), Forumul Universității UAIC ( http://forum.infouaic.com/index.php).

Ori aici

17. Care sunt Asociațiile Studențești?

Cum am spus Facultatea noastră are cel mai mare număr de asociații: 4

Deși la prima vedere ar părea că există o concurență, un conflict, de fapt realitatea este diferită. Fiindcă se dedică studenților de la specializări diferite iar proiectele sunt diferite foarte rar există o intersectare a intereselor. Iar atunci când există este pentru binele studenților ori a viitorilor studenți (cum ar fi Zilele Porților Deschise, FeStudIs, Ziua Absolventului etc.).

A.S.A.F.F.I. – asociație studențească dedicată tuturor studenților și masteranzilor din cadrul Facultății noastre. Mai multe aici -http://asaffi-cuza.blogspot.com/

PRIME Iași – asociație dedicată studenților și masteranzilor de la specializarea CRP. Mai multe aici - http://primeiasi.wordpress.com/

ASALT Iași – asociație studențească dedicată studenților și masteranzilor de la Asistență Socială. Mai multe aici -http://www.asaltiasi.blogspot.com/

OSSEI – organizație studențească dedicată studenților și masteranzilor de la Relații Internaționale. Mai multe aici -http://www.fssp.uaic.ro/content/index/2_13_143_159/Asocia%C5%A3ia%20OSSEI.html

18. Există vreun ghid al studentului Facultății de Filosofie și Științe Social Politice?

Noi avem doar varianta din anul 2010 însă informațiile sunt în mare aceleași. Îl poți downloada aici.

Ghidul conține: programa pe specializări, cine face parte din Consiliul Facultății , atribuții etc.

19. De unde pot afla mai multe informații despre obiectele/subiectele studiate la specializări.

Ai mai multe opțiuni de a obține astfel de informații. Cel mai simplu este să downloadezi ghidul studentului aici. Altă opțiune este să trimiți e-mail Ambasadorilor. Ori să trimiți un e-mail la secretariatul specializării. Desigur dacă au timp îți vor răspunde. Însă accentuăm faptul că secretariatul este foarte aglomerat în această perioadă. Ori să întrebi pe Forumul Universității -http://forum.infouaic.com/index.php

20. Cum pot primi cazare?

Foarte simplu: atunci când completezi formularul la admitere să bifezi și căsuța pentru cazare. Dacă vei avea media vei fi afișat pe listele din toamna (sfârșitul lui septembrie). Cel mai bine este să mergi direct la secretariat în ziua în care trebuie să fie afișate listele. Dacă ești pe lista de rezervă ai șanse să prinzi cazare, însă va trebui să ai foarte multă răbdare. Dacă nu ești pe listele de rezervă cel mai bine este să încerci la re-re-cazare. Acest subiect îl vom dezvolta înainte de perioada cazării.

21. Mă pot înscrie la două specializări în același timp?

Da. Conform regulilor din procesul Bologna, oricine se poate înscrie și urma 2 programe de studii, concomitent. Unul la buget (dacă intri și te menții la buget) celălalt la cu taxă.

Pentru a te înscrie la 2 specializări trebuie să depui două dosare și să plătești 2 taxe de înscriere.


22. Unde pot afla situația înscrierilor, cumulate pe zile?

Dacă vrei să știi câți absolvenți candidează pe locuri poți verifica listele aici - http://admitere.uaic.ro/situatia-inscrierilor-2011/

Membrii din organizație care au scris articole cu și despre Admitere: Pascal Răzvan Constantin și Diana Andreea Blaj

miercuri, 15 iunie 2011

Ziua Absolventului 2011




Ca şi în ediţiile anterioare susţinem unul dintre cele mai importante evenimente organizate de Universitate dedicate studenţilor, mai exact absolvenţilor.
Examenele sunt pe sfârşite iar pentru a celebra 3 sau 5 ani de studenţie Universitatea ne-a pregătit o zi doar pentru noi. Un eveniment unde este invitată trupa Direcţia 5 pentru a ne reaminti de zilele frumoase ce au fost.


Programul

Sâmbătă, 18 iunie

18.00 Adunarea pentru marşul UAIC

  • Facultăţile din Corpurile A şi H au ca punct de întâlnire Sala Paşilor Pierduţi
  • Facultăţile din Corpul D au ca punct de întâlnire spaţiul pietonal din faţa Corpului D şi Casei Universitarilor
  • Facultăţile din Corpurile B, C au ca punct de întâlnire esplanada din faţa Corpului B

18.20-18.30 Cuvântul Domnului Rector Vasile IŞAN

18.30 Marş

  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”B-dul Carol I ->
  • Fundaţie->
  • Strada Gavriil Muzicescu->
  • Piaţa Unirii ->
  • B-dul Ştefan cel Mare Palatul Culturii (Piaţa Palatului Culturii).

19.15 – 19.45 Rugăciunea de Mulţumire şi de Binecuvântare 20.00 – 20.05 Deschiderea festivităţii în Piaţa Palatului Culturii 20.05 – 20.15 Cuvântul Primarului Municipiului Iaşi 20.15 – 20.45 Spectacol organizat de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

20.45 – 21.45 Concert “Direcţia 5”.

Programul a fost obţinut de aici.

joi, 19 mai 2011

Organizatia are un nou Board de conducere

Miercuri, 18.05.2011, au fost alegeri pentru un nou Board de conducere, format din:

Presedinte: Oana Dumitrescu
E-mail: oana_dumitrescu@ymail.com
T: 0756071457


Vice-presedinte: Lăpușneanu Delia Alina
T: 0743850366
E-mail: delia_alina_l@yahoo.com

Departament Proiecte & Cercetare: Blaj Andreea Diana
E-mail: diana.blaj88@yahoo.com
T: 0742725114

Departament Resurse Umane: Rotaru Radu Gabriel
E-mail: radu_rotaru2001@yahoo.com
T: 0746898170

Secretar General: Pascal Răzvan Constantin
E-mail: pascal.razvan@yahoo.com
T: 0754386098

vineri, 13 mai 2011

Ecologizam Ciricul impreuna!


Auzim frecvent că omenirea se confruntă cu diverse probleme de mediu, cea mai des întâlnită o constituie deşeurile lăsate la întamplare sau nedepozitate corespunzător. Această problemă fiind rezultatul ignoranţei şi comportamentului iresponsabil al oamenilor asupra naturii.

Asociațiile TERIS și ASAFFI organizează o acțiune de salubrizare a zonei de agrement Ciric. Activitatea este organizata in cadrul Festudis.
Cei interesați se pot înscrie la adresa de e-mail: ecologizarelaciric@gmail.com

Materialele sunt asigurate de Salubris Iasi.
Actiunea de Salubrizare va incepe de la ora 14:00. Pentru un punct comun de intilnire va rugam sa trimiteti un e-mail de confirmare pina sambata , 14 mai 2011, ora 23:00.
Event creat pe Facebook.

miercuri, 4 mai 2011

Zilele Voluntariatului la UAIC - 9 - 15 mai 2011


În perioada 9-15 mai la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi vor avea loc Zilele Voluntariatului la UAIC. Evenimentul se înscrie în calendarul Anului European al Voluntariatului 2011, iar la nivel naţional în Săptămâna Naţională a Voluntariatului.

A.S.A.F.F.I. este partener atât al Universităţii pe Z.V. la UAIC cât şi în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.

Sub sloganul “Implică-te!”, proiectul “Zilele Voluntariatului la UAIC” îşi propune să sublinieze importanţa responsabilității și implicării individuale în viața comunității şi să se alăture astfel persoanelor cu iniţiativă din Europa. „Este pentru prima dată când Universitatea iniţiază un eveniment dedicat voluntariatului şi sperăm ca iniţiativa noastră să aibă succes în rândul studenţilor şi angajaţilor şi să inspirăm cât mai multă lume să se implice în acţiunile pe care le propunem”, a declarat unul dintre organizatorii evenimentului, Alexandru Grigoraş, din cadrul Departamentului MEDIA.
Sunt invitaţi să participe studenţii, cadrele didactice, angajaţii Universităţii şi oricine altcineva crede că poate aduce o schimbare în bine. Evenimentul cuprinde trei acţiuni:
• Dezbatere susținută de Doamna Leslie Hawke, luni, 9 mai, ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Leslie Hawke conduce Asociația „Ovidiu Rom”, a cărei misiune este integrarea fiecărui copil sărac între 3 și 6 ani din România în sistemul de învățământ, pentru a le oferi șansa să devină membri activi ai societății;
• "Ajută-i să înveţe" - colectare de materiale educaţionale în Universitate, 9-20
mai; materialele (cărţi, jucării, hârtie, creioane, planşe, etc) vor fi donate copiilor din 10 şcoli şi grădiniţe ale judeţului Iaşi. Oricine este interesat să doneze este aşteptat la unul dintre punctele de colectare situate la intrările din corpurile A şi B ale Universităţii;
• "Ecologhează-te!" - ecologizare a pădurii Şorogari, sâmbătă, 14 mai.

Zilele Voluntariatului la UAIC este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, al Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, al Organizaţiei Salvaţi Copiii Iaşi şi al asociaţiilor studenţeşti partenere (AIESEC Iaşi, Asociatia Studenţilor si Absolvenţilor Facultăţii de Filosofie din Iaşi, Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi, Asociaţia Studenţilor Informaticieni Ieşeni, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, The European Law Students' Association Iași, Liga Studenţilor Economişti, Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie, Asociaţia Europeană a Studenţilor la Relaţii Publice şi Comunicare, filiala Iaşi).

Mai multe detalii despre „Zilele Voluntariatului la UAIC” sunt disponibile pe www.uaic.ro și http://360.uaic.ro.




duminică, 3 aprilie 2011

Seminarul Regional - Regiunea Vest - aprilie 2011

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă ne invita la "Seminarul Regional - Regiunea Vest", organizat în cadrul proiectului „Campanie de comunicare privind serviciile SPO oferite tinerilor și angajatorilor" ce se va desfăşura la Universitatea Petre Andrei din Iaşi, sala „Aula Magna”, etaj 5, strada Grigore Ghica Vodă, nr 13., miercuri, 6 aprilie 2011, începănd cu ora 10:00.

La Acest eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale, angajatori, studenţi şi tineri aflaţi în căutarea unui loc de muncă, precum şi reprezentanţi ai agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.

Acest eveniment face parte dintr-o serie de opt seminarii, ce vor avea loc în fiecare regiune de dezvoltare din țară.

Vă rugăm să ne confirmați participarea dvs. la telefon 0723 313 120 / teodora.vacariu@rusubortun.ro până luni, 4 aprilie, ora 16:00

(Teodora Văcariu, expert partener 3, Rusu & Borțun Consultanță SRL).

marți, 29 martie 2011

Dupa trainingul “Foresight for public policies”!

In data de 05.03.2011, am participat la trainingul “Foresight for pulic policies”, desfasurat la Bucuresti, in incinta hotelului Ibis Parliament.

Dupa un drum lung de aproximativ 7 ore am ajung in Bucuresti, in Gara de Nord, si fiind pentru prima data in Bucuresti ma simteam strain si oarecum pierdut in agitatia din jurul meu. Lumina de la capatul tunelui avea sa fie un bun prieten care studia in Bucuresti si care in mod intamplator se afla prin zona garii si astfel am reusit sa ajung fara a ma pierde prin multime direct in parcul Izvor, de unde mentinand pasul alert si foarte suspicios, m-am indreptat catre hotel pentru a-mi confirma locul de cazare. Oboseala si-a spus cuvantul si camera calda si primitoare m-au atras intr-un somn profund si bine meritat.

Dupa o noapte linistita a venit ziua in care trebuia sa ma prezint la training nu inainte insa de a trece si pe la restaurantul hotelului pentru a servi micul dejun.

Dupa etapa de “participants registration”, a urmat un discurs introductiv, in care au fost prezentate obiectivele trainingului si asteptarile organizatorilor.

Trainingul “Foresight for public policies”, face parte dintr-un proiect coordonat de asociatia UEFISCSU - Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare, Calitate si Leadership pentru Invatamantul Superior Romanesc.

Acest training avea ca obiectiv crearea de politici publice pentru Invatamantul Superior Romanesc, care vor aparea in Cartea Alba a Universitatilor.

Cei doi traineri care au sustinut acest curs, au fost John Reynolds, un tip foarte simpatic, dar cu o mare experienta in cadrul asociatiilor si departamentelor ale Guvernului Marii Britanii, si Martin Duckworth, un experimentat strateg, care cu ajutorul gandirii in perspectiva si al planificarii scenariilor, poate sa faca o analiza a mediului exterior competitive, pentru a crea noi afaceri.

Impartiti in 5 grupe eterogene, am realizat diferite aplicatii, pornind de la identificarea factorilor care ar putea influenta sistemul universitar din Romania in 2030, la impactul pe care acesti factori il pot produce, ajungand in final la crearea unor politici publice pentru diferite scenarii

Ceea ce acesti traineri au vrut sa ne explice a fost de fapt importanta gandirii in perspectiva, pe termen lung, analiza situatiei actuale a organizatiei pentru a identifica factorii care pot afecta organizatia, si nu in ultimul rand crearea unor scenarii care vor putea spune de fapt cum va arata in viitor organizatia noastra, bazate pe analiza unor factori de schimbare.

Concluzionand pot spune ca o gandire inspre viitor, o scanarea a orizontului, o analiza a factorilor de risc sau de schimbare, si nu in ultimul rand crearea de scenarii, sunt cele mai importante etape in conturarea unui viitor extreme de sigur al organizatiei.

Linkuri utile: www.edu2025.ro www.forhe.ro www.eufiscu.ro

Articol scris de Anghelus Ciprian.




Emag