vineri, 18 mai 2012

A.S.A.F.F.I. participă la degustare de vin


Degustarea vinurilor sau arta aprecierii vinurilor prin degustare este o analiza senzorială mult diferită de simplul act de a bea; ea implică reflecţie, recunoaştere şi apreciere. Pentru aceasta nu sunt suficiente numai cunostinţe despre vin, ci şi un vocabular specific, suficient de cuprinzator pentru a exprima ceea ce simţim.
Pentru aceasta, duminică, 20 Mai 2012, ora 18, A.S.A.F.F.I. participă la prima degustare de vin.
Degustarea va avea loc în cadrul Magazinul Good Point iar Razvan Avram ne va explica  cum să asociem mâncarea cu vinurile.

A.S.A.F.F.I. a câştigat Locul II la Fotbal



Sâmbătă, 12 Mai 2012, Echipa de Fotbal a A.S.A.F.F.I.  condusă de Ciprian Agheluş şi Adrian Trepca, au câştigat Locul II la Campionatul de Fotbal  „Mişcare şi prietenie” organizat de ASCOR.

În finală, echipa A.S.A.F.F.I.  a jucat împotriva echipei Asociaţiei Tinerilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Felicitări băieţi!

luni, 14 mai 2012

Zilele voluntariatului la UAIC

Universitatea organizeaza anul acesta, cu ocazia Zilelelor Voluntariatului la UAIC, prima donare de sange la nivel institutional.

Daca doresti sa faci o fapta buna, si sa fii voluntar intr-un mod umanitar, doneaza sange!
Evenimentul are loc intre 14-16 mai.

Pentru mai multe detalii accesati aceasta pagina .

IaSi fa o poza!


CE?
Iasi - Un oras intr-un santier

-concurs de fotografie cu tema urbana

CUM?

Postezi pozele pe pagina de eveniment a concursului si la cat mai multe like-uri inainte!

CAND?

14-28 mai a.c.

UNDE?

Facebook

DE CE?

Vrem sa iesi din tipar, sa vedem creativitate, ingeniozitate si mai ales un nou IASI.

PREMII?

Da, chiar atractive, in principal surpriza.

Straduieste-te sa le obtii si vei vedea cu ochii tai.

REGULI?

Da:

- poza trebuie să fie creație proprie;

- se acceptă o singură poză de persoană;

- aceasta trebuie să respecte tema, altfel riscă a fi descalificată;


Fie ca cel mai creativ să câștige.

Mult success!




vineri, 27 aprilie 2012

Tineri pentru democrație

            A.S.A.F.F.I. lansează proiectul „Tineri pentru democrație” miercuri, 2 mai 2012, la ora 14, la Școala Normală „Vasile Lupu”, Iași.
            Proiectul a fost inițiat de Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Iași – în semestrul al doilea al anului universitar 2011 - 2012 – cu susținerea Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice. „Tineri pentru democrație” este coordonat direct de către Vasile Brașovanu, Secretar General al A.S.A.F.F.I..
            Proiectul va debuta cu o activitate adresată atât studenților, cât și liceenilor, intitulată „Sisteme electorale în România înainte și după 1989”, susținută la Școala Normală “Vasile Lupu”, Iași. Această activitate își propune să îi familiarizeze pe tineri cu privire la practicile electorale în România din perioada comunistă, respectiv perioada capitalistă și să realizeze o paralelă între cele două sisteme. Participarea tinerilor la procesul electoral, decizional, are un rol important în construcția unei culturi politice participative mature, deschisă provocărilor contemporane, sprijinind totodată tinerii să înțeleagă mecanismele de funcționare a sistemelor electorale, precum și a instituțiilor.   
            Dialogul cu generația tânără asigură o mai eficientă participare la procesul decizional, dată fiind rata scăzută a participării tinerilor la vot. Aceștia vor avea ocazia să ia parte la concursuri, la dezbaterea organizată și, de asemenea, vor viziona scurte secvențe de film, relevante temei activității.
             Pentru mai multe informații cu privire la proiect ne puteți contacta la adresa de e-mail: asaffi.cuza@gmail.com.
Persoana de contact: Brasovanu Vasile - 0751938604,  vasilebrasovanu@yahoo.com

Cu aleasă considerație,
Echipa A.S.A.F.F.I.

miercuri, 18 aprilie 2012

Sport şi aventură în natură cu Decathlon!


Pe 21-22 aprilie, în intervalul orar 11:00-18:00, Decathlon a pregătit Ieșenilor un eveniment inedit. Astfel, pasionații sporturilor în natură vor putea participa la cursurile de tir cu arcul, care au făcut multă vâlvă în blogosfera Ieșeană.

Acest eveniment va avea loc în magazinele Decathlon din orașe precum Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov şi Piteşti.

Pentru mai multe detalii accesați pagina Decathlon.