Emag

luni, 28 iunie 2010

Admitere 2010

În acest an Universitatea Alexandru Ioan Cuza pune la dispoziţia elevilor locuri la cele 15 facultăţi.

Perioada înscrierilor va fi între 12-17 iulie şi între 18-20 septembrie 2010.

Dacă doreşti sa inveţi la cea mai veche şi prestigioasă universitate din România.
Dacă vrei să mergi cu burse de studii în alte ţări.
Dacă vrei să îţi trăieşti studenţia într-un mod inedit te aşteptăm la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice.

În cadrul Facultăţii avem 7 specializări în regim de licienţă care te aşteaptă: Filosofie, Sociologie, Asistenţă Socială, Comunicare Socială şi Relaţii Publice, Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Studii Culturale.
Cu privire la locuri, acte şi altele apăsaţi aici.
Documente utile pentru admitere (licienţă sau mater) aici.
Dacă vreţi să ştiţi cine face parte din Biroul Consiliului Facultăţii apăsaţi aici.
In calitate de student poţi aplica pentru bursa erasmus , să mergi să studiezi în ţări din cadrul Uniunii Europene, poţi fi voluntar, ai parte de servicii medicale gratuite, ai preţuri studenţeşti la Cantina Universităţii, dispui de 4 centre culturale în Iaşi plus servicii gratuite de consiliere oferite de Universitate.

Suntem şi pe Facebook.

Momente din viaţa studenţească






sâmbătă, 26 iunie 2010

2010 – Universitatea celebrează 150 de ani de la fondare


Anul 2010 reprezintă pentru Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” un punct de referinţă în existenţa sa: împlinirea a 150 de ani de la întemeiere.

Evenimentul prezintă interes nu doar la nivel intern. În fapt, odată cu marcarea acestei venerabile vârste a universităţii ieşene, se celebrează un secol şi jumătate de învăţământ superior românesc modern şi, implicit, urbea din care Alma Mater face simbiotic şi indestructibil parte. Acesta este motivul pentru care programul nostru aniversar, desfăşurat pe parcursul întregului an, va avea un caracter amplu, cuprinzând manifestări din arii de activitate dintre cele mai variate.
Pe lângă evenimentele organizate de către cele 15 facultăţi, Universitatea va găzdui adunările generale a două dintre cele mai importante reţele universitare din Europa, Utrecht şi Coimbra.

Identitate jubiliară
Pentru ca mesajul sărbătorii şi semnificaţia acesteia pentru învăţământul superior românesc să fie coerente la nivel de Universitate şi individualizate pentru fiecare facultate, o identitate vizuală este necesară. Această identitate, pentru a fi eficientă, e necesar a fi utilizată pe toate materialele de promovare a evenimentelor, sau a acţiunilor organizate sub auspiciile jubileului. Acestea includ afişe, prezentări power-point, ecusoane, bannere, pagini sau bannere on-line, etc.


Elementele ce compun identitatea sunt: sigla jubiliară, ansamblul identitar sub forma vasului de Cucuteni, subsolul curbat personalizat (ce conţine sigla standard şi în care poate fi inserată şi stema sau identitatea facultăţii), culorile (ocru, albastru şi brun-roşcat).

Mai multe aici.

marți, 15 iunie 2010

Ziua Absolventului 2010




Sâmbătă, 19 iunie, universitățile publice din Iași te invită la Ziua Absolventului. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, Universitatea de Arte „George Enescu”, Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” se alătură Universitaţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pentru a celebra unul din cele mai importante momente din viața studenților, absolvirea.

Absolvenţii UAIC se vor întâlni începând cu orele 17.30, astfel:
– Studenţii facultăţilor din Corpurile A şi H au ca punct de întâlnire Sala Paşilor Pierduţi;
- Studenţii facultăţilor din Corpul D au ca punct de întâlnire spaţiul pietonal din faţa Corpului D şi Casei Universitarilor.
- Studenţii facultăţilor din Corpurile B şi C au ca punct de întâlnire esplanada din faţa Corpului B.

Marsul va incepe la ora 18.00 si se va desfăşura pe următorul traseu: B-dul Carol I -> Fundaţie-> Strada Gavriil Muzicescu->Piaţa Unirii ->B-dul Ştefan cel Mare ->Palatul Culturii.

În Piaţa Palatului Culturii vor avea loc festivitatea şi spectacolul organizat de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi.

luni, 7 iunie 2010

Practica pentru studenti - Apel inchis





ASAFFI organizează în perioada 14-25 iunie un stagiu de practică în cadrul Primariei Iași. Acest proiect are ca scop sprijinirea studenților pentru efectuarea stagiilor de practică necesare. Cei interesați să dea un e-mail la adresa asaffi.cuza@gmail.com sau fataspring@yahoo.com până pe data de 10 iunie orele 15. Vă așteptăm.



APEL INCHIS

Votul uninominal - Așteptări și realități






Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice Iaşi (ASAFFI) organizează în data de 11 iunie 2010 conferința cu titlul Votul uninominal-Așteptări și realități. Evenimentul îl are ca invitat pe domnul Nicușor Păduraru, deputat ales în 2008 prin vot uninominal de către cetățenii colegiului 12. Conferința va avea loc în Sala Mică de la Direcția Agricolă vineri, 11 iunie, începând cu orele 17.
Obiectivul acesteia este să treacă în revistă schimbările care au avut loc pe scena politică românească odată cu reforma electorală. Vă invităm alături de noi pentru ca împreună să construim o imagine fidelă a schimbărilor produse .

Drîmbă Ioana, coordonator proiect
Nr. Telefon: 0721 06 79 28
E-mail: fataspring@yahoo.com
http://asaffi-cuza.blogspot.com

Emag