Emag

duminică, 18 mai 2008

14 milioane de lei pentru o nouă meserie: lucrătorul de tineret

Tinerii vor putea face carieră, în viitorul apropiat, ca lucrători de tineret. De introducerea acestei profesii în nomenclatorul de meserii şi de crearea unui standard ocupaţional se va ocupa Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT), ce a câştigat o finanţare de 14 milioane de lei noi (aproximativ 3,7 milioane de euro), bani necesari implementării proiectului „Lucrătorul de tineret pentru integrarea tinerilor în societate”. Totodată, ANSIT îşi propune să organizeze cursuri pentru dezvoltarea competenţelor viitorilor lucrători de tineret şi să înfiinţeze mai multe centre de formare, în zone-cheie ale ţării, identificate prin cercetare sociologică. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT), Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor (ASS), Convenţia Fundaţiilor Judeţene de Tineret şi o firmă privată, specializată în formarea profesională. (M.B.)

Sursa: Gandul

Niciun comentariu:

Emag